Tehnici esentiale de supravietuire

  • Discovery Channel Tehnici esentiale de supravietuire la Discovery Channel

    Tehnici esentiale de supravietuire

    Tehnici esentiale de supravietuire » Luni, 27 august 2018, 14:00

    (Ultimate Survival) serial documentar

    Alpinistul şi aventurierul britanic Bear Grylls străbate globul, dezvăluindu-ne tehnici necesare pentru a supravieţui în cele mai dure locuri de pe Pământ, de la Alpii Europei până la deşertul Mohab din Utah. După ce a făcut parte din trupele speciale ale armatei britanice, Bear a devenit cel mai tânăr englez care a cucerit Muntele Ama Dablan şi Everestul. Acest program îl urmăreşte în condiţii inimaginabile pentru omul obişnuit, riscându-şi sănătatea şi chiar ajungând faţă în faţă cu moartea. În fiecare episod, Bear îşi înfruntă cele mai cumplite spaime, fiind nevoit sa mănânce tot soiul de lucruri care fac să vi se întoarcă stomacul pe dos: scorpioni, şerpi, viermi, insecte, rădăcini şi multe altele.

    Alpinistul si aventurierul britanic Bear Grylls strabate globul, dezvaluindu-ne tehnici necesare pentru a supravietui in cele mai dure locuri de pe Pamant, de la Alpii Europei pana la desertul Mohab din Utah. Dupa ce a facut parte din trupele speciale ale armatei britanice, Bear a devenit cel mai tanar englez care a cucerit Muntele Ama Dablan si Everestul. Acest program il urmareste in conditii inimaginabile pentru omul obisnuit, riscandu-si sanatatea si chiar ajungand fata in fata cu moartea. Bear se parasuteaza in jungla din Costa Rica, pentru a demonstra cum poate supravietui aici si a descoperi civilizatii pierdute in strafundurile junglei. Pornind din America de Sud spre Alaska, el se indreapta spre Muntii Chugach, unde ne demonstreaza cum se supravietuieste pe pantele extreme si in mijlocul fluxului inselator de gheturi, dupa care ne prezinta tehnici de supravietuire in Oceanul Pacific, unde gaseste valuri si curenti puternici, apoi se intalneste fata in fata cu rechini.

    Citeste descrierea pe scurt pentru Tehnici esentiale de supravietuire
  • Discovery Channel Tehnici esentiale de supravietuire la Discovery Channel

    Tehnici esentiale de supravietuire

    Tehnici esentiale de supravietuire » Luni, 27 august 2018, 15:00

    Citeste toata descrierea pentru Tehnici esentiale de supravietuire
  • Discovery Channel Tehnici esentiale de supravietuire la Discovery Channel

    Tehnici esentiale de supravietuire

    Tehnici esentiale de supravietuire » Luni, 27 august 2018, 16:00

« Emisiunea anterioara
Emisiunea urmatoare »